суббота, 18 января 2014 г.

Biografii...

Mă numesc Rusu Otilia.M-am născut în cel mai tînăr an în care se iubeau părinţii mei-1997. Habar n-am ce fac şi ce realitate trăiesc .Ştiu cînd încep dimineţile şi nopţile aruncate la coşul de gunoi se termină,să-mi număr poeziile şi să adorm în îmbrăţişările eului meu.Scriu şi cerul îmi traduce rănile în albastru .Gînguresc cu metafore de unică folosinţă şi cresc morţi pe hîrtii frămîntate cu vers alb.Sunt o privire ce-şi aşteaptă dimineaţa.Zborul e departe,adînc ascuns în ochii mei.Sunt izvorul din muntele vieţii,dar probabil că muntele meu a fost un vulcan,pentru că simt în mine clipă de clipă pentru care nu pot găsi antidot decît prin poezie.Sunt zidar.Lucrez în construcţii de cînd mă ştiu.Construiesc complexe întregi de speranţe,le nivelez uşor cu picături de cuvinte şi le dau în exploatare.Dacă ceva merge prost mai adaug o mansardă,o ansamblez subtil printre mult sloiuri de inimă şi realitate,o vopsesc în vers alb şi o dau ochilor spre consum.Ceia ce înseamnă cuvînt m-a dus spre locul I la concursul În limba asta mă înteleg,locul I la concursul National de Creaţie Literară,locul II la concursul Romeo şi Julieta de la Mizil şi peste 150 de publicaţii la Univers Pedagogic,Făclia,Tribuna Copiilor,Florile Dalbe,Curierul de Edineţ,Clipa Siderală. Niciodată nu am ştiut să înot.Dar am atîtea perechi de cuvinte în care mă scufund şi care mă sorb încît o dată cu literele numărate...zilele se înmulţesc,zilele ştiu că fericirea se naşte în noiembrie,fericirea are ochi căprui şi iubeşte ciocolata.Ceia ce scriu vine din copilărie.Am pornit de la pîine şi mamă,casă şi sat,pădure,iepuraş şi fragă care o dată cu trecerea timpului au luat alte haine şi alte roluri în scena teatrului cu numele de poezia Otiliei Rusu.Anul 2013,ultima picătură din fagurele de poveste al copilăriei,mi-a adus poezia într-o formă complexă.În mai,2013 mi-am făcut debutul cu cartea de poezii Cele 4 morţi sau Moartea însărcinată cu ciocolată. “Dacă moartea nu are inimă,îi împrumut eu una...e mai vesel să distrugi zîmbete,ciocolată şi metafore în două” Cuvintele nu sunt îndeajuns pentru a exprima nemărginirea unei frînturi a ceea ce înseamna poezie.Nu pot să povestesc despre ce scriu ori în ce stil. Cuvintele ce ies din mine sunt zilnicităţi învăţate pe de rost.E ca şi cum ai îmbrăca o rochie.Îţi ajustezi talia,îndrepţi pieptul şi alergi cu cîteva accesorii peste “operă”E simplu!Să scrii e să pui ceea ce ai în tine pe foaie-esenţa pe veşnicie şi să faci aglomeraţii de aripioare înmuiate în dantelă şi cerneală la răscruci din hîrtii cu braţele încîlcite de aşteptare.Să scrii înseamnă anatomie.Tre sa pui os lîngă os în ansamblu a ceea ce va trebui să însemne creaţie A scrie a devenit pentru mine  un stil de viaţă. Am o moarte pe umeri care nu poate trăi fără mine - e moartea mea geamănă,refugiul,starea şi altarul la care închin versuri.Moartea mea unică e cea în care stau,cea pe care merg şi cea în care trăiesc,casa,strada şi viaţa mea supranaturală.Moartea mea este zeiţa şi fecioara care îşi construieşte Olimpul .Moartea sunt eu,versul şi poezia…

                                                Desculţă de sentimente Otilia-fata care scrie poezia