E poate o
retorică să vezi cum
nopţile de
ianuarie
bagă în tine tot
felul de chestii
cu calorii
din care dimineţile
joacă teatru,
iar tu ca o
descreierată
tre să alergi
prin mintea cuiva,
la care
picioarele dor,
inimile te
decapitează,
iar sufletul “vă”
aşteaptă
ca pe o fărîmă
de zahăr cald
în timpul
dietei.
Niciodată nu
ştii cum se poate întîmpla
că şi moartea să
moară
după ciocolată
şi pentru o
cafea dulce
să te lase să
omori şi pe tine
în timp ce ea
îşi dă sufletul
alergînd la
bandă
cu sicriile
încheiate în nasturi
pe mijlocu-i plin,
îngreunat
şi nesătul de
ochi verzi
cu tautologii de
ora 15:00 pe umeri.
Merită să mai
trăieşti o zi
fără ciocolată
doar ca să-ţi
vezi
propria moarte
însărcinată
şi cu zeci de
picioare ce ies dintr-un pîntec
care nu a mai
făcut baie de două săptămîni
şi împarte ore
muribunzilor
pentru bomboane
din lapte condensat?
