Întâlniri mondene

Îmi fac eşirile uniform

cu picioare sfărîmate de drumuri

şi suflete prinse de urechi,

din care nu ies toamne

şi mîinile nu cer papuci de casă,

pe care să îi cureţi

la picioarele unui scaun temporar,

cu care merg serile,

în timp ce alţii

fac pe oneştii cu muncitorii de maşini

în spate

şi dacă zîmbete s-ar plăti cu grăsime

mi s-ar usca  oasele de vînt

la întrebarea :”Cum te îmbraci cînd mori?”

Comerţ cu spaţii

Dimineţile vin ca nişte maşini

pe care nu le aşteaptă nimeni,

dar care scot lacrimile

cu braţul,

ca nişte jucării neuniforme

în tîrguri de caritate,

unde vin şi pleacă suflete,

cu un tramvai

de braţe încolăcite,

în care saluturile

sună ca nişte bănuţi

şi frunzele ţi se zbat

sub inimi,

de unde

oamenii

scot cărbune.

Nu-i aşa că

nu ţi-ai imaginat

niciodată  cum e să fii milionar

de suflete din care să faci

cuptoare pentru fier

şi într-un sfîrşit să rămîi

un bătrîn

cu buzunarul plin de lumînări,

din care noaptea

vine ca o uşuratică

şi tu n-ai

bănuţi nici măcar pentru o pâine?

Poem legat la gură

Nu ţi-am auzit niciodată

palmele tale urcînd

cu umerii de genţi ieftine,

pe scările fară cuie

pe care de fapt

le vorbeai pe din spate

şi preferai să colecţionezi

ceai decît să

frecventezi supeuri străine.

Îţi suspectam eşirile

care se decojeau

de pielea mea

ca cojile de portocale

de pe paharul cu

şampanie proastă,

care îţi clătina

mătăsurile

şi te întîlnea

ca pe o femeie uşoară.

Poate atunci cînd

te-am văzut întrebînd trecătorii

unde poţi găsi lame

de cuţite în gîturi

străine,

trebuia să

te îmbăt cu coktailu-ri

din sânge de

iepuri,

să vezi şi tu cum

arată

o săptămînă

cu genunchii

umflaţi de plîns.