пятница, 21 июня 2013 г.

Cele 4 morti sau Moartea insarcinata cu ciocolata

Dacă moartea nu are inimă,îi împrumut eu una...e mai vesel să distrugi zîmbete,ciocolată și metafore în două

Cuvintele nu sunt îndeajuns pentru a exprima nemărginirea unei frînturi a ceea ce înseamna poezie.Habar n-am ce fac și ce realitate trăiesc .Știu cînd încep diminețile și nopțile aruncate la coșul de gunoi se termină,să-mi număr poeziile și să adorm în îmbrățișările eului meu.Scriu și cerul îmi traduce rănile în albastru .Gînguresc cu metafore de unică folosință și cresc morți pe hîrtii frămîntate cu vers alb.Cuvintele ce ies din mine sunt zilnicități învățate pe de rost.E ca și cum ai îmbrăca o rochie.Îți ajustezi talia,îndrepți pieptul și alergi cu cîteva accesorii peste “operă”E simplu!Să scrii e să pui ceea ce ai în tine pe foaie-esența pe veșnicie și să faci aglomerații de aripioare înmuiate în dantelă și cerneală la răscruci din hîrtii cu brațele încîlcite de așteptare.Să scrii înseamnă anatomie.Tre sa pui os lîngă os în ansamblu a ceea ce va trebui să însemne creație.A scrie devine un stil de viață.Un jurnal intim a ceea ce ești și a ce îți spun mădularele suspicioase și intoxicate cu realitate.Cuvintele sunt un deja-vu,cu care discret și cu moderație anticipezi trecutul și-ți ansamblezi propriul  body-art din prea-cuvîntătoarele simțiri și emoții.Să scrii e ceva care vine de sus,ceva care se transmite prin sânge  și care îți crește acele aripi pe care destinul ți le-a cusut de suflet în chinurile facerii și care au stat tupilate în unghiile plămînilor binecuvîntați cu cuvinte.Am o moarte pe umeri care nu poate trăi fără mine - e moartea mea geamănă,refugiul,starea și altarul la care închin versuri.Moartea mea unică e cea în care stau,cea pe care merg și cea în care trăiesc,casa,strada și viața mea supranaturală.Moartea mea este zeița și fecioara care își construiește Olimpul .Moartea sunt eu,versul și poezia.Moarte am pus în cartea mea.Moartea mea este un vis.Un vis care a început în vara anului 2012 și m-a tras de liniile imaginației pînă acum cînd visul lumină a văzut.Cartea "Cele 4 morți sau Moartea însărcinată cu ciocolată" este primul meu copil,primul meu suflet geamăn care-filă cu filă frunzărește povestea vieții mele.Dacă cîndva am cunoscut cuvîntul a fost datorită mamei mele prof.de istorie Cornelia Rusu și bunicii prof.de matematică Boldureanu Lidia-doamnele-minune și înțelepciune ale vieții mele care m-au ajutat,m-au susținut și se bucură împreună cu mine.Am ajuns la primul punct culminant din frumoasa poveste a cuvîntului.Am ajuns la o realizare.Am ajuns acolo de unde pornesc inimile care scriu pentru alții și mor din propriile cuvinte,doar ca hîrtia să devină veșnicie.

Moartea în NeFiință

Poemului despre tine
îi cad aripile,
din 90 de pahare cu degetele înghițite
am ales ca unul să fii tu...
te fac moștenitor după moartea mea,
dar pînă cînd-
lasă-mă să-ți umblu
cu dinții prin piele
să simți și tu
cum fac eu box cu picioarele unui
păiangen mort
la un post de televiziune ,
în care se filmează doar bătrînii.

Dacă tu ești un Orfeu al  meu,
nu mă mai suna
cînd toți morții dorm
și eu tre să vorbesc cu tine
ca cu cineva care
îl citește pentru
prima dată pe Homer,
din toate morțile lumii
tu ești unica moarte care
mă hrănește
cu săruturi
atunci cînd dorm
și mă leagănă pe brațe pe brațe
ca pe un copil

cu picioarele scoase.