суббота, 8 ноября 2014 г.

Nocturnă



Poemului despre tine
îi cad dinții...
și hibernează morțile noastre
ca niște veverițe
înghesuite cu ciocolată,
în așternuturile feciorelnice
ale pieptului,
cînd vine litera și-mi bate
în sticlă
de-mi sparge corneile ochilor
și o retină a nimănui,
lasă urme de cafea
pe scheletele de oameni morți,
ce se leagănă
dureros de mioritic
în oasele mele...
știu că vine timpul
să le pun copiilor mei nenăscuți
numele tău
și să stringem amîndoi
pașii care au mers
prin merele mușcate
de viermii dragostei
și să ne iubim
dizolvînd-o pe Venus în ceaiurile noastre
fără zahăr.

Sicriele noastre-
sunt doi prunci
ce ne așteaptă cuminți
să-i alăptăm
și să-i scoatem la plimbare...
ne temem de embrionii noștri
ca de niște kilograme
luate după o dietă
cu varză ,
dar iarba ne iese din orbite
de atîta verde
și e primăvară
și cad frunzele

și murim.

воскресенье, 17 августа 2014 г.

Bună seara moarteo!

Dau în mîni bune iubirea...
să-i curețe ciorapii
de lacrimi,caramelă
și strigăte prin somn,
s-o ducă la bibliotecă,
să-i aducă flori
și s-o alinte cu înghețată
de vanilie...
îmi număr pe degete zilele,
orele vin să-și spună păsul,
Kali mă duce pe palme și-mi citește
în engleză
cronici despre hapy-end-uri
și aeru-mi naște lacrimi...
și ochii pe care i-am închiriat
ma iau de păr cu toți pereții laolaltă
și noaptea
mă răsfață cu cianură
pentru un surîs.

Bună seara moarteo!

понедельник, 9 июня 2014 г.

Refugiu



Știu despre ce-ți vorbesc
tăcerile
și cînd
toate maternitățile
îți refuză
simptomele de tuse seacă
și vînătăi
băgate pe gît,
eu te ascult
ca pe o rugăciune
pe care o cîntă toți
Heruvimii aerului
și noi ne naștem
împreună
și murim
și ne naștem murind.

Nu e nevoie
să vorbești
ca să fii moarte...
pentru a muri
trebuie să iubești și să-ți scrii
înmormîntarea
ca pe un imn de slavă
într-o cameră
fără ferestre,
căci femeia de casă
și-a rupt
ciorapii de satin
cu dinții

și cu tine-poarta cimitirului nostru
nu-mi citește niciodată
poeziile,
cu tine mor
pentru a fi mai vie
ori de cîte ori
încerc să adorm
și să fiu
o Ană
în piatră,
în cîntec,
în moarte.

воскресенье, 20 апреля 2014 г.

NeFeminină

Trigonometrie viața,
infern la poarta căruia
te așteptă toți
ca pe un Dumnezeu
care aduce apostoli și întuneric
și Înviere,
ca să ți se spuie după ceva timp
că nu iești nimic altceva
decît un pahar cu lapte
cu termenul expirat
și că de pieptul tău
trag toți diavolii lumii
pe care tu n-ai cum să-i vezi
pentru că mi-ai jurat
că vom muri împreună
și cînd ai făcut
accident vascular după
cele 3 umbre
cu care ai urcat
pe un perete alb din casa ta,
mi-ai ascuns somnul
într-un vers de Shakespeare
și mi-ai aprins
strigătele în gîtul meu
ca să văd fără ochii
din care curge sînge
și să te sărut pe tine...
cu țărînă să te sărut,
cu aer,

cu moarte.

понедельник, 3 февраля 2014 г.

Antract

Cind iti spun ceva sa faci,
ia-ti coprurile in spate
si pune-ti streangul deasupra
parului sifonat
de pestele sarat
si de miinile care le-ai dat
cu bucatarul,casierita,portarul
si blogger-ul cu care ai baut
cogniacuri de elita
si cu care te-ai luat de guler
de la prima minge de bowling
tamponata cu fata ta...
in spate iti stau incilcite
paduri intregi de conifere,
de unde ti se nasc copii
si cu care dormi
cind nici o ciocolata
nu-ti mai scoate
aerele de om din tine...
dupa toate tendintele de om mort
mai visezi
la jurnalism si piele intoarsa de femeie
cu care sa te vezi diminetile si sa gusti
portocale cu gust de singe si cenusa?

Ca sa fii mort
ai nevoie de
un telefon
si citeva cuie
cu care sa-ti urci cerurile
in spate
si sa pornesti
spre o biblioteca
de la picioarele unui sfinx mort
care nu mai vrea nici femei
nici porti deschise si nici
hirtii igienice cu gust de trandafir
nici funii de piele jupuiata
si cladita la balcoanele unui ochi
care nu mai poate iubi pe nimeni
si se cere primit in  distributie.

суббота, 18 января 2014 г.

Biografii...

Mă numesc Rusu Otilia.M-am născut în cel mai tînăr an în care se iubeau părinţii mei-1997. Habar n-am ce fac şi ce realitate trăiesc .Ştiu cînd încep dimineţile şi nopţile aruncate la coşul de gunoi se termină,să-mi număr poeziile şi să adorm în îmbrăţişările eului meu.Scriu şi cerul îmi traduce rănile în albastru .Gînguresc cu metafore de unică folosinţă şi cresc morţi pe hîrtii frămîntate cu vers alb.Sunt o privire ce-şi aşteaptă dimineaţa.Zborul e departe,adînc ascuns în ochii mei.Sunt izvorul din muntele vieţii,dar probabil că muntele meu a fost un vulcan,pentru că simt în mine clipă de clipă pentru care nu pot găsi antidot decît prin poezie.Sunt zidar.Lucrez în construcţii de cînd mă ştiu.Construiesc complexe întregi de speranţe,le nivelez uşor cu picături de cuvinte şi le dau în exploatare.Dacă ceva merge prost mai adaug o mansardă,o ansamblez subtil printre mult sloiuri de inimă şi realitate,o vopsesc în vers alb şi o dau ochilor spre consum.Ceia ce înseamnă cuvînt m-a dus spre locul I la concursul În limba asta mă înteleg,locul I la concursul National de Creaţie Literară,locul II la concursul Romeo şi Julieta de la Mizil şi peste 150 de publicaţii la Univers Pedagogic,Făclia,Tribuna Copiilor,Florile Dalbe,Curierul de Edineţ,Clipa Siderală. Niciodată nu am ştiut să înot.Dar am atîtea perechi de cuvinte în care mă scufund şi care mă sorb încît o dată cu literele numărate...zilele se înmulţesc,zilele ştiu că fericirea se naşte în noiembrie,fericirea are ochi căprui şi iubeşte ciocolata.Ceia ce scriu vine din copilărie.Am pornit de la pîine şi mamă,casă şi sat,pădure,iepuraş şi fragă care o dată cu trecerea timpului au luat alte haine şi alte roluri în scena teatrului cu numele de poezia Otiliei Rusu.Anul 2013,ultima picătură din fagurele de poveste al copilăriei,mi-a adus poezia într-o formă complexă.În mai,2013 mi-am făcut debutul cu cartea de poezii Cele 4 morţi sau Moartea însărcinată cu ciocolată. “Dacă moartea nu are inimă,îi împrumut eu una...e mai vesel să distrugi zîmbete,ciocolată şi metafore în două” Cuvintele nu sunt îndeajuns pentru a exprima nemărginirea unei frînturi a ceea ce înseamna poezie.Nu pot să povestesc despre ce scriu ori în ce stil. Cuvintele ce ies din mine sunt zilnicităţi învăţate pe de rost.E ca şi cum ai îmbrăca o rochie.Îţi ajustezi talia,îndrepţi pieptul şi alergi cu cîteva accesorii peste “operă”E simplu!Să scrii e să pui ceea ce ai în tine pe foaie-esenţa pe veşnicie şi să faci aglomeraţii de aripioare înmuiate în dantelă şi cerneală la răscruci din hîrtii cu braţele încîlcite de aşteptare.Să scrii înseamnă anatomie.Tre sa pui os lîngă os în ansamblu a ceea ce va trebui să însemne creaţie A scrie a devenit pentru mine  un stil de viaţă. Am o moarte pe umeri care nu poate trăi fără mine - e moartea mea geamănă,refugiul,starea şi altarul la care închin versuri.Moartea mea unică e cea în care stau,cea pe care merg şi cea în care trăiesc,casa,strada şi viaţa mea supranaturală.Moartea mea este zeiţa şi fecioara care îşi construieşte Olimpul .Moartea sunt eu,versul şi poezia…

                                                Desculţă de sentimente Otilia-fata care scrie poezia