Mă numesc Rusu
Otilia.M-am născut în cel mai tînăr an în care se iubeau părinţii mei-1997. Habar
n-am ce fac şi ce realitate trăiesc .Ştiu cînd încep dimineţile şi nopţile
aruncate la coşul de gunoi se termină,să-mi număr poeziile şi să adorm în
îmbrăţişările eului meu.Scriu şi cerul îmi traduce rănile în albastru
.Gînguresc cu metafore de unică folosinţă şi cresc morţi pe hîrtii frămîntate
cu vers alb.Sunt o privire ce-şi aşteaptă dimineaţa.Zborul e departe,adînc
ascuns în ochii mei.Sunt izvorul din muntele vieţii,dar probabil că muntele meu
a fost un vulcan,pentru că simt în mine clipă de clipă pentru care nu pot găsi
antidot decît prin poezie.Sunt zidar.Lucrez în construcţii de cînd mă
ştiu.Construiesc complexe întregi de speranţe,le nivelez uşor cu picături de
cuvinte şi le dau în exploatare.Dacă ceva merge prost mai adaug o mansardă,o
ansamblez subtil printre mult sloiuri de inimă şi realitate,o vopsesc în vers
alb şi o dau ochilor spre consum.Ceia ce înseamnă cuvînt m-a dus spre locul I
la concursul În limba asta mă înteleg,locul I la concursul National de Creaţie
Literară,locul II la concursul Romeo şi Julieta de la Mizil şi peste 150 de
publicaţii la Univers Pedagogic,Făclia,Tribuna Copiilor,Florile Dalbe,Curierul
de Edineţ,Clipa Siderală. Niciodată nu am ştiut să înot.Dar am atîtea perechi
de cuvinte în care mă scufund şi care mă sorb încît o dată cu literele
numărate...zilele se înmulţesc,zilele ştiu că fericirea se naşte în
noiembrie,fericirea are ochi căprui şi iubeşte ciocolata.Ceia ce scriu vine din
copilărie.Am pornit de la pîine şi mamă,casă şi sat,pădure,iepuraş şi fragă care
o dată cu trecerea timpului au luat alte haine şi alte roluri în scena
teatrului cu numele de poezia Otiliei Rusu.Anul 2013,ultima picătură din
fagurele de poveste al copilăriei,mi-a adus poezia într-o formă complexă.În
mai,2013 mi-am făcut debutul cu cartea de poezii Cele 4 morţi sau Moartea
însărcinată cu ciocolată. “Dacă moartea nu are inimă,îi împrumut eu una...e mai
vesel să distrugi zîmbete,ciocolată şi metafore în două” Cuvintele nu sunt
îndeajuns pentru a exprima nemărginirea unei frînturi a ceea ce înseamna
poezie.Nu pot să povestesc despre ce scriu ori în ce stil. Cuvintele ce ies din
mine sunt zilnicităţi învăţate pe de rost.E ca şi cum ai îmbrăca o rochie.Îţi
ajustezi talia,îndrepţi pieptul şi alergi cu cîteva accesorii peste “operă”E
simplu!Să scrii e să pui ceea ce ai în tine pe foaie-esenţa pe veşnicie şi să
faci aglomeraţii de aripioare înmuiate în dantelă şi cerneală la răscruci din
hîrtii cu braţele încîlcite de aşteptare.Să scrii înseamnă anatomie.Tre sa pui
os lîngă os în ansamblu a ceea ce va trebui să însemne creaţie A scrie a
devenit pentru mine un stil de viaţă. Am
o moarte pe umeri care nu poate trăi fără mine - e moartea mea
geamănă,refugiul,starea şi altarul la care închin versuri.Moartea mea unică e
cea în care stau,cea pe care merg şi cea în care trăiesc,casa,strada şi viaţa
mea supranaturală.Moartea mea este zeiţa şi fecioara care îşi construieşte Olimpul
.Moartea sunt eu,versul şi poezia…
Desculţă de
sentimente Otilia-fata care scrie poezia
