Să nu iubești
niciodată
o fată care
scrie poezie,
că nu reușești
să-i faci o
scrisoare de adio
și te umple cu
poezii,
în care se
salută numai cu cerșetorii,
doar ca să-ți
închirieze ție
o durere care să
fie numai a ta
și de fapt te
face obiect de anticariat,
în care își
vomită nopțile,
pe care nu le
doarme
și te face om al
nimănui,
cît timp alții
spun despre tine
cum trăiești sub
papucii lor
și cum te
plătesc pentru că le aduci
rufele curate de
la curățătorie.
Să mori nu doare
și poate e mai
bine
să rămîi cu un
ochi spart
decît să iubești
un cadavru care
face litere
și mănîncă sandwich-uri
din farfurii străine
cu care amenință
să se sinucidă
și asta nu este numai o poezie
ci un certificat
în care moartea îmi face invitație la vals
iar florile de doliu
le voi primi prin poștă
și mi le voi așterne peste degete-
să scriu și după viață.
