Nocturnă

Poemului despre tine

îi cad dinții...

și hibernează morțile noastre

ca niște veverițe

înghesuite cu ciocolată,

în așternuturile feciorelnice

ale pieptului,

cînd vine litera și-mi bate

în sticlă

de-mi sparge corneile ochilor

și o retină a nimănui,

lasă urme de cafea

pe scheletele de oameni morți,

ce se leagănă

dureros de mioritic

în oasele mele...

știu că vine timpul

să le pun copiilor mei nenăscuți

numele tău

și să stringem amîndoi

pașii care au mers

prin merele mușcate

de viermii dragostei

și să ne iubim

dizolvînd-o pe Venus în ceaiurile noastre

fără zahăr.

Sicriele noastre-

sunt doi prunci

ce ne așteaptă cuminți

să-i alăptăm

și să-i scoatem la plimbare...

ne temem de embrionii noștri

ca de niște kilograme

luate după o dietă

cu varză ,

dar iarba ne iese din orbite

de atîta verde

și e primăvară

și cad frunzele

și murim.