суббота, 8 ноября 2014 г.

Nocturnă



Poemului despre tine
îi cad dinții...
și hibernează morțile noastre
ca niște veverițe
înghesuite cu ciocolată,
în așternuturile feciorelnice
ale pieptului,
cînd vine litera și-mi bate
în sticlă
de-mi sparge corneile ochilor
și o retină a nimănui,
lasă urme de cafea
pe scheletele de oameni morți,
ce se leagănă
dureros de mioritic
în oasele mele...
știu că vine timpul
să le pun copiilor mei nenăscuți
numele tău
și să stringem amîndoi
pașii care au mers
prin merele mușcate
de viermii dragostei
și să ne iubim
dizolvînd-o pe Venus în ceaiurile noastre
fără zahăr.

Sicriele noastre-
sunt doi prunci
ce ne așteaptă cuminți
să-i alăptăm
și să-i scoatem la plimbare...
ne temem de embrionii noștri
ca de niște kilograme
luate după o dietă
cu varză ,
dar iarba ne iese din orbite
de atîta verde
și e primăvară
și cad frunzele

și murim.

Комментариев нет:

Отправить комментарий