Poem de iunie

Vara îmi încep
a cîntări mădularele
                   crăpate de lumină
şi mestec carpienele însetate
în uterul zoofag al amiezii de pădure.


Cu pielea scuturată
de picăturile verdelui,
îmi coagulez
citoplasma fericirii
în vîrfurile neatinse de libertate
şi refac
fiecare atom de speranţă-
părăsit de veşnicia putrezită în căldură.


Respiraţiile înăbuşite
                         ale cerului
îmi redau
imitaţia perfectă a zborului-
încremenit
în apocalipsa trează şi incompletă
a fluturelui de iunie.


Îmi împăturesc propriul soare
şi cîntăresc aerul,
care trece prin mine
şi-mi zgîrîie începuturile-
obosite de astenia
                  creierului cariat de caniculă.


Cu mişcări fine şi regulate,
orizontul
îmi ajunge
pînă dincolo de os
şi reflexul răcorii
îmbracă ţesuturile în realitate.