Poem ANtagonic

Pe baza ochiului
lacrimile spală 
rufele încolţite
pentru o nouă serbare
a înfringerii
              congestionate
cu carpienele 
celei dintîi literă-
binecuvîntată şi sădită,
cu dispreţ uns,
în crăpăturile călcîiului
                           negru
de nisip pierit
cu ajutorul 
zborului de struţ,
pentru prima escapadă 
acolo unde funia-
oricît de albă ar fi,
îmbracă gîtul 
şi unghiile sunt pene 
în mirosurile uleioase 
de zbor copt
cu cîteva aluzii şterse
pe sticla cantinei
de cîrpa spălată
în ţărîna de după ploaie
şi cu aburul vînăt 
de sîmbătă reîncarnată.


Poţi stoarce un Olimp
                     de  Zei
la fel de uşor
ca şi cum ai stoarce
un grapefruit 
cu un cablu de electricitate
şi ţi-ai administra licoarea,
cu o seringă infectată,
în sînge- prin plămînii 
acostaţi de aer
cu care alţii nu vor
să mai asculte

la un sfîrşit de iulie?