Scriu toamna cu
mănuşile
ochilor mei
de mînă
şi adulmec în mirosul
mâinii “Lui”,
ce îmi lipseşte ca o moarte
încununată pe pieptul meu-
care ca o carte de
vizită
a unei nebune-
proaspăt născute,
cerşeşte sărutări
de unică folosinţă,
sau măcar picioare
aruncate în fruntea cîinilor vagabonzi-
uimiţi de greutatea
cartofilor,
care rup rochiile
în nouă
şi te contaminează
cu aer îmbîcsit cu suc de lămîie.
Vezi singur drumul
de dincolo
al mijlocului
apocaliptic
care scuipă în gura
mea,
şi prin care trec
turme de singurătăţi
neîmplinite,
ori ai nevoie de
ghid
cu tarife de două
ori mai ridicate
dar cu
mii de degete sub
picioare,
care nu te lasă să
tacă
şi de asta nu poţi
muri
fără să spui că
iubeşti?
Комментариев нет:
Отправить комментарий