Să fii ”Eu” nu mai există

Şi nu mai e atît de uşor

să fii o „Eu”...

de fapt

voi nu veţi mai şti

niciodată cum

 e să fii ca mine

pentru că voi nu ştiţi cum se moare

serile de ora 23: 00

cînd înnoţi de frig

în albul ce-ţi intră-n ochi

şi zeci de respiraţii

se zbat sub unghia ta

din care alţii învaţă cum să-mi agaţe nebunia

şi cum se moare din mine.

Dacă ştiu să fac pe cineva

să moară

 împreună cu mine

nu înseamnă

că pot să stau sapămîni întregi

cu apă şi supe din cereale,

e şi moarte o femeie

şi femeia care ucide cu stomacul plin de dragoste

moare repede nu?

Moartea însărcinată cu ciocolată

E poate o retorică să vezi cum

nopţile de ianuarie

bagă în tine tot felul de chestii

cu calorii

din care dimineţile joacă teatru,

iar tu ca o descreierată

tre să alergi prin mintea cuiva,

la care picioarele dor,

inimile te decapitează,

iar sufletul “vă” aşteaptă

ca pe o fărîmă de zahăr cald

în timpul dietei.

Niciodată nu ştii cum se poate întîmpla

că şi moartea să moară

după ciocolată

şi pentru o cafea dulce

să te lase să omori şi pe tine

în timp ce ea

îşi dă sufletul

alergînd la bandă

cu sicriile încheiate în nasturi

pe mijlocu-i plin,

îngreunat

şi nesătul de ochi verzi

cu tautologii de ora 15:00 pe umeri.

Merită să mai trăieşti o zi

fără ciocolată

doar ca să-ţi vezi

propria moarte însărcinată

şi cu zeci de picioare ce ies dintr-un pîntec

care nu a mai făcut baie de două săptămîni

şi împarte ore muribunzilor

pentru bomboane din lapte condensat?

Cum iubesti pina mori...(L)

Tu stii cum pot eu alege intre

inima si feliile de unt alb

pe care curg tone de dinti

ce nu stiu a saruta

timplele

din care curge singe,

dar asculta ,

om cu chip de infinit,

ca iubirea nu are adresa in care sa faci zilnic

acordul dintre subiect si predicat,

iubirea are ochi verzi,

1.84 m

si brate din care ajungi

degetele cerurilor  si

prin care alergi cladind

fluturi din privirile

cu care iubesti pina mori.

Ai vazut vre-o data cum

se moare

ori tre sa citim amindoi

iarna

din care se nasc primaveri

cu toamnele in spinare

si noi cu o viata pe umeri

invatam ca pe o poezie

fericirea

ce ne cinta cintecele de leagan fiecarei celule

treaza de atita iubire?

Iubire din doi (L)

Aş vrea să pot număra

minutele care îţi umblă prin sînge

şi sa tac împreună cu mîinile tale

dimineţile care nu au atins ora 2

şi te răsfaţă cu priviri de unică folosinţă

în care mor toate ciocolatele lumii,

dar inimile nu cresc cu şampanie,

inimile trăiesc din 4 ochi,2 perechi de braţe

şi lupi cu care sufletul

ridică scări pe aer şi trăieşte în braţele “Lui”.

Ştii cum se moare

cînd literele nu pot să vorbească

şi se uită ore întregi la fotografiile în doi

din răscrucile de geruri

cînd cineva te iubeşte

ca pe o hîrtie de monitor în care îşi lasă

ultima poezie şi te vede în toate imaginile lumii

cînd doarme,mănîncă şi moare?

Cum să trăieşti dintr-o moarte

Dacă ar fi să pot muri

aş alege s-o fac chiar azi…

acum cînd am aflat

cum e să te naşti cu 1,73 m

şi să te îmbraci conştiincios

cu fericirea ta,

în fiecare după-amiază trăită,

de unde

bănuţii de ciocolată

din ochi

mănîncă peşte sărat

şi mi-e o frică

de fericire

ca de o buburuză

rănită la picior

cu mîinile întinse după carne.

Să ştiu viaţa

a fost cel mai ud drum

pe care l-am încălţat vreodată

şi doar după care

poţi da serile pneumatice

de ciocolată.

pe cartofi prăjiţi,

din care nu ia

nici măcar unica mea moarte,

care face zilnic 2-3 ore la sală

şi mănîncă kiwi

pentru a deveni din nou o domnişoară

după cele 15 naşteri

pe care mi le-a făcut.

Apocalipsă întîrzîiată de existenţă

Scriu toamna cu mănuşile

ochilor mei

de mînă

şi adulmec în mirosul mâinii “Lui”,

ce  îmi lipseşte ca o moarte

încununată pe  pieptul meu-

care ca o carte de vizită

a unei nebune-

proaspăt născute,

cerşeşte sărutări de unică folosinţă,

sau măcar picioare aruncate în fruntea cîinilor vagabonzi-

uimiţi de greutatea

cartofilor,

care rup rochiile în nouă

şi te contaminează cu aer îmbîcsit cu suc de lămîie.

Vezi singur drumul de dincolo

al mijlocului apocaliptic

care scuipă în gura mea,

şi prin care trec

turme de singurătăţi neîmplinite,

ori ai nevoie de ghid

cu tarife de două ori mai ridicate

dar cu

mii de degete sub picioare,

care nu te lasă să tacă

şi de asta nu poţi muri

fără să spui că iubeşti?

O miercure flămîndă de cacao

Uneori ceea ce înseamnă să mori

eşti însăşi tu,

cu toate lumile tale

şi toate fotografiile

care te rup în bucăţi de singurătate,

atunci cînd

mîinile tale

atîrnă ca doua coşuri de gunoi folosite

şi inima îţi merge ca un abur în urma depărtărilor

cu care nu vrei să faci viaţă

şi eşti mort

în braţele cuiva,

împreună cu toţi ochii şi toate dorurile flămînde din tine,

lacrimile nu pot mînca ciocolată

precum nici tu nu poţi mînca atîtea

sîmbete cu calorii.

Drumurile voastre rămîn

doar drumuri

şi nu merită să-ţi faci

spatele să meargă drept

cînd tu însăţi nu eşti nici pe departe

vie,

toată ziua ta

digerînd covrigi cu susan

şi corpuri lihnite de dragoste,

care de la un timp

te închid sub toate uşile lumii

şi te găsesc  tot mort

şi tot cu gura plină de nuci de cacao.